FESTIVALUL DE FILM CINECULTURA 2015

Între 9 și 14 martie Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara se va transforma din nou într-o sală de cinema! Așa cum v-a obișnuit, CINECULTURA - Festivalul organizat de lectorii de limbi străine ai Universităţii de Vest și ai Universităţii Politehnice -, revine și în acest an cu proiecţii inedite pentru publicul timișorean. Cu participări din 11 ţări, Festivalul se desfășoară pentru prima dată pe durata a șase zile. Păstrând tradiţia, intrarea este liberă.

La fel ca și în anii precedenţi, organizatorii au reușit să pună la cale un program divers și captivant cu filme din Angola, Armenia, Austria, Ciad, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, România, Serbia și Spania. Din paleta de filme din acest an fac parte un Oscar (Italia), un film despre un Oscar pentru literatură (Portugalia), precum și producţii independente sau filme premiate naţional și prezentate, în mare parte, în premieră în România.

FILME 2015

  • Love Building | 2012 | România | r. Iulia Rugina
  • Oxalá cresçam pitangas: historias de Luanda | 2007 | Angola | r. Ondjaki, Kiluanje Liberdade
  • Im Winter ein Jahr | 2008 | Germania | r. Caroline Link
  • La Grande Bellezza | 2013 | Italia | r. Paolo Sorrentino
  • 17 Filles | 2011 | Franţa | r. Delphine Coulin, Muriel Coulin
  • La lengua de las mariposas | 1999 | Spania | r. José Luis Cuerda
  • José e Pilar | 2010 | Portugalia | r. Miguel Gonçalves Mendes
  • Un homme qui crie | 2010 | Chiad | r. Mahamat-Saleh Haroun
  • Deine Schönheit ist nichts wert | 2012 | Austria | r. Hüseyin Tabak
  • Nebeska Udica | 1999 | Serbia | r. Ljubiša Samardžić
  • Dawn on the Sad Street | 2008 | Armenia | r. A. Mkrtchyan